ActiveWatch și Fundația Motivation, alături de Dedeman și Fundația Vodafone România, anunță astăzi, 05 noiembrie 2014, membrii juriilor celor 5 secțiuni de concurs pentru cea de-a V-a ediție a Galei Persoanelor cu Dizabilități – Promovează abilitatea!
Fiecare secțiune de concurs are un juriu format din personalități marcante din misiuni diplomatice, mediul business, instituții internaționale, media și din mediul academic, care vor departaja nominalizații în funcție de criteriile de jurizare anunțate pe site-ul evenimentului, www.incluziune.org.
Juriul secțiunii „Oameni cu Desăvârșire” este format din doamnele Daniela Tontsch, fondator al Asociaţiei Open Your Heart, Valentina Vartic, psiholog specialist și cadru didactic universitar și Georgiana Pascu, manager de programe la Centru de Resurse Juridice.
Pentru secțiunea „Porți deschise”, juriul este format din domnii Dragoș Paval, președintele Dedeman, Dan Patzelt, președintele Asociației pentru Dezvoltare Urbană și Excelența Sa, Jiří Šitler, Ambasadorul Republicii Cehe în România
Secțiunea „Angajatorii abilității” are juriul format din doamna Doris Stroiescu, manager în cadrul Asociația Viitor Plus, Excelența Sa, Ulla Väistö, Ambasadorul Finlandei în România, Excelența Sa, Johannes Hendrik Mattheus van Bonzel, Ambasadorul Regatului Unit al Țărilor de Jos în România și domnul Barbu Florea, cadru didactic universitar în cadrul Universității din București.
Pentru secțiunea „Comunică abilitatea” jurizarea va fi realizată de către doamnele Oana Dan, jurnalist în cadrul Departamentului Conținut Digital din TVR, Mariana Sebe, PR Manager în cadrul agenției More Than Pub și Aurelia Alexa, Reporter la Agenția de presă Mediafax.
Juriul secțiunii „Școala tuturor abilităților” este compus din doamnele Cristiana Boca, profesor consilier scolar și director al Grădiniței Bambi din cadrul Asociaţiei CEDP Step by Step, Marjorie Stern, Atașat cultural al Ambasadei SUA în România, și Excelența Sa, Werner Hans Lauk, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România.
Mai multe informații despre membrii juriilor puteți afla AICI.
Gala Persoanelor cu Dizabilități urmărește recunoașterea publică a activităților, proiectelor personale sau publice ale persoanelor sau organizațiilor participante și este organizată sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România, de ActiveWatch și Fundația Motivation România, co-producător TVR. Aceasta va fi difuzată în cursul lunii decembrie pe canalul de televiziune TVR 1.
Pentru detalii cu privire la Gala Persoanelor cu Dizabilități vă rugăm să vă adresați persoanei de contact, Aurora Vasile, PR Manager (tel.:+40 721 776 116; e-mail: aurora.monica@gmail.com).

Eveniment realizat de ActiveWatch și Fundația Motivation România, alături de Dedeman și Fundația Vodafone România.
Sponsori: Kaufland România, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, Medlife, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Fundația Valvis, Cramele Rotenberg.
Parteneri media: Oops Media, Ioana, Beau Monde Style, Marie Clarie, Mami, Femeia, Auto Motor și Sport, Kamikaze, 24 FUN, CSR Media, Best Jobs, nONGuvernamental.ro, România Pozitivă, Promo Afaceri, Think Outside the Box, Catchy.
Cu sprijinul: Programul de Cooperare Elvețiano-Român
Susținător: Special Olympics România

ActiveWatch / CC BY 3.0