ActiveWatch si Asociatia Pro Democratia (APD) in parteneriat cu Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) au organizat astazi, 8 decembrie 2011, dezbaterea Identitate si stereotipuri. Conturarea perceptiei despre romi in viziunea mass-media, desfasurata in cadrul proiectului „Romii intre stereotipuri si bune practici. Rolul mass-media in prezentarea problematicii romilor”. 

Acest eveniment face parte dintr-o serie de dezbateri pe tema stereotipurilor privind romii, viziunea mass-media si a cetatenilor fata de aceasta etnie, in cadrul carora organizatiile si-au propus, alaturi de experti in domeniu, autoritati publice responsabile la nivel local si national, precum si reprezentanti ai mass-media si ai societatii civile, sa abordeze diverse perspective privind schimbarea viziunii si a perceptiilor de tip stereotip ale comunitatii fata de etnia roma intr-o maniera directa si interactiva.


Cu aceasta ocazie, au fost date publicitatii rezultatele unui sondaj de opinie realizat de catre Compania de Cercetare Sociologica si Branding (CCSB) – cercetarea a vizat sa identifice elementele de imbunatatire sau de agravare a atitudinii mass-media in prezentarea materialelor despre romi, vizibile de la ultimul sondaj realizat in luna iunie 2011. In acelasi timp, ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei a prezentat un studiu de caz cu privire la discursul mass-media, precum si la atitudinea care reiese din dezbaterile cititorilor pe baza articolelor analizate, iar Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a contribuit la reliefarea situatiei din Romania cu privire la cazuri relevante si tendinte din activitatea institutiei privind discriminarea romilor in 2011.

Redam mai jos cateva dintre concluziile cele mai importante ale intalnirii:

Mirel Palada, CCSB: „Atitudinea este una moderata, pozitiva, de incredere in general, de intensificare a unei atitudini mai permisive, mai tolerante; identificam un val de crestere a acestei tolerante, desi inca vorbim de niveluri majoritare de neincredere la adresa romilor, de stereotipuri vehiculate predominant negativ, insa incetul cu incetul ne confruntam cu o erodare a acestor atitudini preponderent negative si stereotipice la adresa lor si cu o crestere a ponderii celor care prezinta atitudini tolerante, empatice la adresa minoritatii rome. Pe de alta parte, identificam si o componenta bine definita de potential de conflict etnic. Exista un nucleu dur de persoane care ar fi dispuse sa recurga la actiuni cvasi-violente, fie violenta simbolica, fie fizica la adresa minoritatii rome si atunci este un semnal de alarma. In aceste cazuri, societatea trebuie sa aiba grija si, de asemenea, institutiile politice trebuie sa se abtina de la tentatia de a folosi nivelurile acestea ridicate de stereotip si nucleul acesta dur in scop politic populist.” Sondajul integral poate fi consultat aici.

Cristian Pirvulescu, APD: „In primul rand, vom continua un asemenea tip de sondare pentru ca trebuie sa transmitem aceste semnale. Stim foarte bine ca cei care comenteaza la diferite articole sunt o minoritate, nu sunt reprezentativi; nu sunt natiunea romana; nu sunt etnia romana.” Discutand despre alte etnii fata de care au fost manifestate atitudini negative in trecut, presedintele APD concluzioneaza „Totul a depins de educatie, in primul rand, de calitatea scolii, de statul social si de sustinerea politicilor catre categoriile defavorizate, cele care sunt primele care pot sa promoveze asemenea tipuri de stereotip, precum si relatia cu mass-media.”

Mircea Toma, AW-AMP: „Am constatat o tendinta de crestere a permisivitatii, de acceptare pronuntata a romilor in comparatie cu ceea ce se intampla acum zece ani. Pe de alta parte, s-a radicalizat discursul intolerantilor care in sondaje raspund « nu-i acceptam pe romi in tara ». Acestia probabil sunt si cei care sunt mai activi la subsolul articolelor din presa, comentarii care au devenit extrem de violente in ultima perioada, lucru care este ingrijorator.”

Asztalos Csaba, CNCD: „Imaginea generala si tratamentul pe care il au romii in Romania este un tratament pe care il aplicam fata de o comunitate neemancipata. In ceea ce priveste mass-media, subiectele anului 2011 au ramas in continuare cele legate de conditia romilor in spatiul Uniunii Europene si articolele care s-au scris pe acest subiect s-au mai echilibrat din punct de vedere al continutului, dar subliminal au inca un continut negativ. Este o provocare intre a proteja dreptul la libertatea de exprimare si a proteja dreptul la demnitatea persoanei."

Ilie Dinca, ANR: „Trebuie sa fim in continuare convinsi ca putem schimba mentalitatea existenta. Este nevoie de punerea pe acelasi nivel a educatiei si a locurilor de munca. Daca parintii nu au loc de munca, nu-si pot trimite copiii la scoala; nu pot avea locuri de munca daca nu au o educatie corespunzatoare.”

Acest proiect este finantat de catre Agentia Nationala pentru Romi (ANR) si are drept scop cresterea gradului de informare si constientizare a presei si a cetatenilor privind situatia romilor ca grup defavorizat, avand ca grup tinta reprezentantii mass-media locala si centrala, purtatori de mesaje si formatori de opinie in domeniul incluziunii sociale.

ActiveWatch / CC BY 3.0