Marti, 14 decembrie 2010, dupa 10 luni in care dezbaterile legate de Dosarul Ridzi au fost blocate in Comisia Juridica a Camerei Deputatilor, deputatii din Parlamentul Romaniei au impiedicat, in urma unui vot strans, extinderea cercetarilor penale in cazul Monica Iacob Ridzi, fostul Ministru al Tineretului si Sporturilor (2009).

Aceasta este anchetata de procurorii DNA ca ar fi acordat catre terti, in cursul anului 2009, contracte de servicii fara a respecta prevederile OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii. DNA a solicitat Parlamentului incuviintarea extinderii cercetarii penale si a unei perchezitii informatice in acest caz.

Organizatiile semnatare considera ca votul deputatilor blocheaza in mod iresponsabil finalizarea actului de justitie, singurul in masura sa elimine sau sa confirme suspiciunea de coruptie care o vizeaza pe Monica Iacob Ridzi. In schimb, efectul cert pe care il obtin parlamentarii atunci cand se substituie actului justitiei este erodarea in continuare a increderii populatiei in clasa politica si in institutia Parlamentului. De asemenea, acest vot va oferi Romaniei o sansa in plus sa raporteze Comisiei Europene regresele realizate in domeniul combaterii coruptiei in 2010.

Motivatia emotionala care, se pare, a fost invocata in sustinerea acestei nefericite decizii este un fals argument: amanarea clarificarii situatiei doamnei Ridzi nu va contribui nici la ameliorarea sanatatii acesteia, nici la cea a societatii noastre.

Totodata, organizatiile semnatare considera ca procedura de vot secret prin care a fost votata solicitarea DNA, adoptata de deputati la initiativa parlamentarului PDL Ioan Olteanu, este o dovada a lipsei de respect fata de actul de justitie si o dovada a lipsei de transparenta fata de cetatenii Romaniei care i-au numit in Parlament.

Organizatiile semnatoare o incurajeaza pe doamna Ridzi ca in respect fata de cetatenii care i-au acordat votul de incredere, fata de actul de justitie si de ce nu, fata de colegii parlamentari, sa nu se bucure de imunitatea parlamentara pe care o detine si sa isi faca publica demisia din colegiul in care a fost votata pentru a putea lamuri faptele de care este acuzata in mod public.

Pana atunci, cerem DNA sa actioneze consecvent cu precedente practici ale institutiei in alte dosare, anume sa redepuna solicitarea intr-o forma imbogatita cu elemente noi pentru a oferi Parlamentului sansa de a-si revizui atitudinea.

Semnatari: ActiveWatch-Agentia de Monitorizare a Presei Asociatia Pro Democratia

ActiveWatch / CC BY 3.0