Good Governance

Non-governamental organisations request political parties to show political will for the reestablishment of democracy

Published Thursday, 2 February 2012

Revendicările acestora sunt semnele extreme ale unor grave disfuncții ale sistemului democratic de care se face responsabilă întreaga clasă politică, fapt clamat explicit de participanții la manifestații.

Noi, organizațiile neguvernamentale semnatare, am primit mesaje de disponibilitate pentru dialog din partea unor partide politice parlamentare. Considerăm că acest gest vine în întâmpinarea intențiilor noastre de a participa la un dialog cu lideri politici reprezentând partide parlamentare, pentru a stabili un cadru de bună guvernare, transparență și moralitate publică, ca răspuns la protestele izbucnite în întreaga țară. În acest moment, există mai multe seturi de revendicări ale unor organizații neguvernamentale sau ale manifestanților, care pot constitui puncte clare de plecare pentru reinstaurarea statului de drept și pentru a reda cetățeanului posibilitatea reală de a-și exercita drepturile. Luând în considerare intensitatea semnalelor date de către cetățeni în stradă, întâlnirea are rost numai dacă partidele politice sunt hotărâte să își asume fapte, nu cuvinte. De aceea, dacă acceptă să participe la această întâlnire, ne așteptăm ca partidele să se angajeze public și fără echivoc cu privire la schimbările pe care le vor produce pentru a reabilita funcționarea democratică a țării. Reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale semnatare vor fi prezenți la întâlnire.

Având în vedere cele de mai sus, organizațiile semnatare invită liderii politici la o întâlnire luni, 6 februarie 2012, la orele 16:00 la Palatul Parlamentului, în Sala Drepturilor Omului. La această întâlnire au fost invitați și participanți la protestele din Piața Universității.

Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală Centrul de Resurse pentru participare publică - CeRe Terra Mileniul III Asociația Alma-Ro ActiveWatch - Agenția de Monitorizare a Presei Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis Asociația Salvați Dunarea și Delta Asociația Pro Democrația Fundatia pentru Dezvoltarea Societății Civile Centrul pentru Jurnalism Independent Transparency International Romania Alianța Civică Institutul pentru Politici Publice – IPP Grupul Erupție Anti-Corupție Centrul de Resurse Juridice Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale - Centras

Persoana de contact: Mircea Toma, ActiveWatch, telefon: 0722 673 633, email: mircea@mma.ro

ActiveWatch / CC BY 3.0

Comments

';