Good Governance

Mr. Ciuhodaru considers that voters are "defective"

Published Wednesday, 18 April 2012

Deputatul Tudor Ciuhodaru a depus o propunere legislativă prin care cetățenii care nu se vor prezenta la vot vor fi trași la răspundere pentru lipsa de “responsabilitate și constiința civică”. In expunerea de motive, deputatul justifică necesitatea legii prin care cetățenii vor fi încolonați la urnele de vot prin două argumente majore: pe de o parte, se pare că există un dezinteres acut al cetățenilor față de societate și, pe de altă parte, plaga politicienilor care ajung să nu își respecte platforma electorală.

Mai mult, deputatul Tudor Ciuhodariu prezumă că în România există uzanța cumpărării voturilor: “Niciun partid aflat la putere nu va putea cumpăra voturile tuturor cetățenilor”. Avem de-a face cu o situație absurdă – inițem un proiect de lege acceptând și asumând o ilegalitate flagrantă care submineză democrația – cumpărarea voturilor de către politicieni, faptă recunoscută de inițiatorul proiectului. Astfel, ne găsim în situția absurdă în care vrem să sancționăm cetățeanul pentru infracțiunile politicienilor. Solicităm deputatului Tudor Ciuhodaru sa facă publice dovezile care fundamentează această acuzație. Totodată, solicităm autorităților compentente să se autosesizeze: având în vedere că aceste acuzații au apărut într-o notă de fundamentare pentru un text legislativ, avem toate motivele să le consideram ca fiind adevărate.

ActiveWatch – Agenția de Monitorizare consideră proiectul de Lege ca fiind total nepotrivit în lipsa unor studii care să arate că principalul motiv al neprezentării la vot este “izolarea și dezinteresul” cetățenilor. Oricum, dezinteresul cetățeanului pentru viața publică sau politică nu poate fi sancționat; cetățeanul are dreptul, nu obligația, de a vota sau de a se implica în viața politică. Este alegerea fiecărui cetățean cum își exercită anumite drepturi; nu poți fi constrâns să iți exerciți un drept. Toate sondajele de opinie arată dezamagire generalizată a populației față de actuala clasă politică, instituțiile politice (partide, parlament, instituții ale statului) beneficiind de cote ridicole de încredere din partea populației. Apreciem preocupările domnului Ciuhodaru pentru implicarea cetățenilor și pentru sănătatea democrației, dar îi recomandăm să caute cauzele patologiei care bântuie democrația autohtona în rândul clasei din care face parte, mai ales că traseul politic al domniei sale i-a facilitat o cunoaștere vastă a mediului politic. Având în vedere lipsa de argumente a domnului deputat Tudor Ciuhodaru, la fel de bine pot fi inferate ca posibile cauze ale absenteismului: lipsa de legitimitate a actualei clase politice, lipsa de profesionalism a clasei politice sau nevoia de reformare a clasei politice.

Solicităm, deci, Camerei Deputatilor să respingă proiectul de Lege si sa abordeze problema absenteismului la vot cu responsabilitate. Politicienii trebuie să găseasca mijloacele politice și administrative relevante care să deblocheze relația dintre potențialii alegători și potențialii reprezentanți.

Totodată sugerăm domnului deputat Tudor Ciuhodaru să avanseze o propunere legislativă de modificare a buletinului de vot pentru a permite “votul alb” – votul prin care alegătorul poate să transmită explicit clasei politice că nu este multumit de oferta electorala a niciunui candidat. Asta pentru ca am identificat în spațiul public opinia conform căreia o persoană n-ar trebui să fie obligată să voteze persoanele care urmează să-l fure. Posibilitatea de a vota împotriva tuturor candidatilor ar putea să ofere o imagine mai realistă atât alegătorilor cât și politicienilor cu privire la o posibila cauză a absenteismului și ar permite partidelor politice să se mobilizeze pentru o reforma internă.

ActiveWatch / CC BY 3.0

Comments

';